Medici rezidenți hematologi au efectuat un stagiu la Institutul Clinic „Fundeni” din România

Publicat: 18.07.2024

luminita dediuMedicii rezidenți – Luminița Dediu din anul III și Marin Crangaci, anul II, de la Disciplina de hematologie a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” – au avut oportunitatea unică de a însuși tehnici avansate de îngrijire a pacienților, precum și de a cunoaște modalitățile de organizare și funcționare ale unui centru de excelență în domeniul hematologiei din România. Tinerii specialiști au efectuat un stagiu de șase luni, între 15 ianuarie – 15 iulie 2024, perioadă în care au participat la un șir de cursuri de dezvoltare profesională.

Stagiul s-a desfășurat în cadrul Clinicii de Hematologie a Institutului Clinic Fundeni din București, în baza unui acord de colaborare dintre USMF ,,Nicolae Testemițanu” și Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București,  cu suportul Societății Române de Hematologie.

Reprezentanții universității noastre au beneficiat de îndrumarea și expertiza unora dintre cei mai reputați medici în hematologie din România, specializați în tratarea leucemiilor acute și a gamapatiilor monoclonale, cu accent pe mielomul multiplu. Printre aceștia este și profesorul universitar Daniel Coriu, directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular, IC Fundeni, președinte al Societății Române de Hematologie. Profesorul le-a oferit nu doar ghidaj și expertiză, dar a și inspirat tinerii medici să aspire către excelență în cariera medicală. 

marin crangaci„Experiența acumulată în cadrul acestui stagiu este esențială pentru dezvoltarea lor profesională, oferindu-le o perspectivă comprehensivă despre provocările și soluțiile inovatoare din practica clinică modernă. Experiența la IC „Fundeni” a fost una transformatoare pentru cei doi medici rezidenți, oferindu-le nu doar cunoștințe valoroase și competențe practice, ci și încrederea necesară pentru a deveni profesioniști de succes în domeniul hematologiei. Această experiență a consolidat baza carierei lor medicale, inspirându-i să continue să-și perfecționeze abilitățile și să contribuie activ la avansarea științei și practicii medicale în beneficiul pacienților”, a declarat Sanda Buruiană, șefa Disciplinei de hematologie a USMF „Nicolae Testemițanu”.

Pe lângă aspectele practice, medicii rezidenți au participat și la activități științifice: proiecte de cercetare, conferințe și workshopuri, organizate în cadrul institutului. Acest lucru le-a permis să-și dezvolte abilități în domeniul cercetării, să învețe tehnici avansate de diagnostic și tratament, și să adopte bunele practici atât în domeniul clinic, cât și în cel științific.

stagiu rezidenti la Institutul Fundeni
stagiu rezidenti la Institutul Fundeni
stagiu rezidenti la Institutul Fundeni
stagiu rezidenti la Institutul Fundeni
usmf
medici rezidenţi
Disciplina de hematologie
stagiu
Institutul Clinic „Fundeni” din România

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii