Medici stomatologi americani optează pentru studii prin secundariat clinic la USMF „Nicolae Testemițanu”

Publicat: 24.01.2020

IDPMedicii stomatologi americani, admiși în acest an la Programul Internațional în Stomatologie (IDP - International Dental Program) la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, au susținut, în data de 23 ianuarie curent, un interviu cu echipa administrativă a Facultății de Stomatologie. Decanul Oleg Solomon, prodecanii Elena Stepco și Dragoș Cucu și conferențiarul universitar Igor Cemortan, şeful Departamentului Recrutare și Documentare a Cetățenilor Străini, au reprezentat Comisia care a discutat cu fiecare dintre cei 38 de medici stomatologi înmatriculați la studii în secundariat clinic.

Potrivit decanului Oleg Solomon, medicii americani au început studiile acum câteva zile și chiar la prima lecție le-au fost prezentați unii dintre profesori și personalul administrativ al Facultății de Stomatologie, cu care vor interacționa direct pe parcursul acestor doi ani de studii. Totuși, a fost necesar un interviu cu fiecare medic în parte pentru a-i cunoaște personal - nume, țara de origine, studii, nivelul de cunoaștere a limbii engleze, inclusiv primele impresii despre Moldova și despre universitatea noastră, precum și care sunt așteptările lor la finalizarea acestui program. „Este un exercițiu ce ne ajută să abordăm individual fiecare student care a optat pentru Facultatea de Stomatologie și cărora dorim să le creăm condiții optime de studii și de ședere în țară și, respectiv, să pregătim profesioniști calificați în acest domeniu. Astfel, la finele acestor studii, după ce vor reveni în țară unde își vor desfășura activitatea practică, să ducă bunul nume al universității noastre”, a punctat decanul Oleg Solomon.

Edward Allan este unul dintre studenții americani care vor urma programul de secundariat clinic în stomatologie. Este originar din Los Angeles, California, și a studiat stomatologia la Universitatea de Medicină din Kursk, Federația Rusă. A aflat despre Programul Internațional în Stomatologie al universității noastre de la un coleg. „M-am înscris la acest program, am susținut un examen și acum mă aflu aici. Primele impresii sunt foarte bune  - oameni agreabili și profesioniști. Consider că am făcut o alegere corectă”, a opinat Edward Allan.

secundari clinici americaniNoul grup de secundari clinici au marcat debutul studiilor prin ceremonia halatelor albe, care reprezintă, de fapt, o fotografie de grup în semn de bun augur a unei noi etape în viața studenților la Stomatologie.

Menționăm că acesta este al doilea grup de medici stomatologi americani instruiți în cadrul Programului de secundariat clinic în Stomatologie, cu predare în limba engleză. Programul presupune doi ani de studii full-time - 7 ore zilnic, 17 săptămâni în semestru, după care medicii vor obține un certificat de absolvire a studiilor postuniversitare în Stomatologie prin secundariat clinic. Ulterior, fără a susține diferențe de curs, absolvenţii IDP vor avea de promovat un examen în California, SUA.

 

secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
secundari clinici americani
USMF
Facultatea de Stomatologie
Programul Internațional în Stomatologie
medici stomatologi americani
secundariat clinic
studii postuniversitare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii