„Hai Moldova”

Mediciniștii solidari Campaniei „Hai Moldova”

Publicat: 15.09.2018
 „Hai Moldova”

Ziua de Curățenie Globală, marcată sâmbătă, 15 septembrie 2018,  i-a mobilizat și pe studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” să participe în masă la acțiunile de salubrizare a capitalei, demonstrând încă o dată că sunt receptivi la acțiunile de responsabilitate socială.

Pentru un mediu mai curat, viitorii medici și farmaciști au adunat deșeurile și au amenajat teritoriile din preajma blocurilor de studii și a căminelor studențești. Foarte bine organizați, cei peste 200 de mediciniști, repartizați în câteva echipe, au luat cu asalt și parcul „Valea Trandafirilor”, perimetrul străzilor acad. Natalia Gheorghiu și str. Malina Mare.

Solidar acțiunii a fost și Dumitru Harea, prodecan al Facultății de Medicină, un exemplu demn de urmat fiicelor care l-au însoțit. „Acțiunile pe care le facem astăzi trebuie să fie un imbold pentru mulți părinți ca să-și educe copiii să aibă grijă de mediul în care trăiesc, pentru că acesta reprezintă viitorul țării, al nostru și al copiilor noștri”, a declarat Dumitru Harea.

Valentin Botnaru, șeful Departamentului Trai din cadrul Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, a subliniat că studenții nu rămân nepăsători față de astfel de evenimente. „Este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi să avem grijă de mediul în care trăim. Prin acțiuni de acest fel încercăm să oferim celor din jur un exemplu bun de comportament în raport cu mediul în care trăiesc”, a declarat Botnaru.  

 „Hai Moldova”

Viitorii medici și farmaciști speră ca prin această acțiune să responsabilizeze social populația, care ar trebui să conștientizeze că starea mediului ambiant depinde de fiecare dintre noi și ne poate afecta în mod direct viața și sănătatea.

Menţionăm că activitatea a fost organizată de Primăria municipiului Chişinău, la inițiativa Mișcării civice „Hai Moldova”.

 

„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
„Hai Moldova”
usmf
Moldova
medicinişti
curăţenie
studenţi

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii