Inventica

Noi performanțe obținute de cercetători ai USMF „Nicolae Testemiţanu”

Publicat: 28.07.2021

Inventica 2021Invențiile mai multor cercetători ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova au fost apreciate cu 3 medalii de aur, 7 medalii de argint şi un premiu special la Salonul Internaţional de Invenţii „Inventica 2021”. Cea de-a 25-a ediție a expoziției a fost organizată, în format on-line, în perioada 23-25 iunie 2021, la Iaşi (România), de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Institutul Național de Inventică din Iași.

Pentru contribuția științifică înaltă și prestația deosebită la Salon, universitatea noastră a fost apreciată cu distincția specială IRIS Foundation Prize & Trofeu.

Inventica este o platformă de promovare a proiectelor inovaționale, reprezentând o oportunitate de comunicare, schimb de idei și promovare a rezultatelor cercetării și creativității. Ediția curentă a Salonului a întrunit numeroase universități, institute de cercetare, companii, asociații, inventatori şi cercetători științifici din România, Republica Moldova, Malaezia, Croația, Taiwan, Suedia și Polonia, care au prezentat peste 340 de brevete, cereri de brevete, proiecte de cercetare și lucrări științifice.

Republica Moldova a fost reprezentată la expoziție de 4 universități și 9 institute de cercetare, printre care Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Institutul de Chimie, Institutul de Microbiologie și Biotehnologie, Institutul de Fiziologie și Sanocreatologie etc.


 

Distincție specială

IRIS Foundation Prize & Trofeu

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova

Medalii de aur

Medalii de argint

 

Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
Inventica 2021
usmf
Inventica
premii
medalii
trofeu
medalii
invenţii
expoziţie
expoziție internațională
Salonul Internațional de Invenții

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii