Parteneriat academic cu Universitatea din Shinshu, Japonia
- vizualizări: 292
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va colabora cu Universitatea din Shinshu, Japonia, pe segmentul schimbului academic și al cercetărilor științifice. În acest sens, în luna martie 2021, instituțiile au semnat un Memorandum de înțelegere. Invitația de cooperare a venit din partea niponă.
Documentul prevede stabilirea cooperării în domeniul instruirii, cercetării și asistenței medicale prin: mobilități academice pentru cadre didactice, studenți-doctoranzi, medici-rezidenţi şi studenți, programe comune de cercetare, organizarea în comun a întrunirilor, a seminarelor şi a conferinţelor ştiinţifice, realizarea schimbului reciproc de informaţii educaţionale şi metodologice, familiarizarea cu metode moderne de diagnostic şi tratament etc.
Tot în această perioadă, în baza Memorandumului, au mai fost semnate două acorduri: primul cu Școala de Medicină a Universității din Shinshu – cu privire la schimb de studenți, și al doilea cu Școala de Medicină și Institutul pentru Științe Biomedicale a Universității din Shinshu – cu privire la cooperare și schimb în cercetare.
Termenul de valabilitate a Memorandumului este de 5 ani, prelungirea acestuia fiind posibilă la consimțământul reciproc al părților.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii