Probleme actuale ale morfologiei

Publicat: 04.11.2020

Probleme actuale ale morfologieiProbleme actuale ale morfologiei este genericul conferinţei ştiinţifice internaţionale, ce s-a desfășurat la 31 octombrie curent în contextul aniversării a 75-a de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de Catedra de anatomie și anatomie clinică și Catedra de histologie, citologie și embriologie ale Universității, în parteneriat cu Asociația Științifică de Morfologie din Republica Moldova. 

Forumul a fost inaugurat de către profesorul universitar Ilia Catereniuc, șeful Catedrei de anatomie și anatomie clinică, care a apreciat actuala ediție drept un bun prilej pentru a analiza problemele din domeniul morfologiei, a propune posibile soluţii şi a dialoga constructiv.

Probleme actuale ale morfologiei„Conferința reprezintă o oportunitate de a face schimb de opinii şi a lua decizii întru promovarea şi fortificarea științelor fundamentale atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele ei”. Profesorul a subliniat că, pe parcursul celor două ediții anterioare, la lucrările conferinței au participat activ și specialiști de la alte instituții din țară - de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Catedra de anatomia şi igiena animalelor, de la Centrul de excelență în medicină şi farmacie „Raisa Pacalo”, Catedra de discipline fundamentale, precum și de peste hotare – din Ucraina, Bulgaria, Belarus, Federația Rusă, Georgia, Israel și Germania, care au prezentat comunicări pe diverse probleme actuale ale morfologiei, precum şi din domeniul organizării și evaluării procesului didactic.

Academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare, a calificat evenimentul drept unul esențial în procesul evolutiv al Universității, care elucidează preocupările participanților pentru studiu și cercetare - elemente relevante în procesul de modelare a unui medic. În alt context, academicianul a îndemnat cercetătorii, prezenți la conferință, să se implice plenar, reiterând faptul că Universitatea este „într-un proces de susținere a laboratoarelor specializate în domeniul cercetărilor morfologice, unde potențialul universitar și cel academic ar avea posibilitatea să-și extrapoleze cunoștințele și să persevereze”.

Probleme actuale ale morfologieiStanislav Groppa a reamintit despre anii complicați când s-a fondat Universitatea, cu școlile de anatomie și, ulterior, de histologie, și evoluția lor pe parcurs, dar și despre crearea Asociației Științifice de Morfologie din țară, care, în comun, au jucat un rol esențial în procesul de cristalizare a cercetărilor. Totodată, prorectorul a accentuat rolul esențial al fondatorilor școlilor și al personalităților de vază care au activat și activează pentru integritatea disciplinelor - Alexei Lavrentiev, Valentina Parfentieva, Vasilii Kuprianov, Mihail Ștefăneț și Ilia Catereniuc - Catedra de anatomie și anatomie clinică, și Nikolai Kuznețov, Victor Jița, Nicolae Eșanu și Lilian Șaptefrați - Catedra de histologie, citologie și embriologie. 

Profesorul Serghei Dydykin, șeful Catedrei de anatomie topografică și chirurgie operatorie a Universității de Stat de Medicină „I. M. Secenov” din orașul Moscova (Federația Rusă), a declarat că este salutabilă întrunirea comunității morfologilor din diferite țări în aceste timpuri complicate, când lipsește posibilitatea de comunicare și de susținere reciprocă, mulțumind pentru posibilitatea de a aborda problemele din domeniu și de a trasa direcțiile viitoare de dezvoltare. 

Probleme actuale ale morfologiei„Avem relații de colaborare de decenii și, deși comunicarea virtuală nu poate transmite acele emoții, acea căldură de comunicare prezentă la conferințe de tip off-line, atmosfera se simte la distanță și contăm pe eficacitatea conferinței, reieșind din temele anunțate”, a opinat profesorul Alexandr Tsyhykalo, șeful Catedrei de histologie a Universității Bucovinene de Medicină din orașul Cernăuți, reprezentant al societății de profil din Ucraina.

Conferința a demarat cu ședința în plen, continuată de două secțiuni de lucru cu genericul Modificări morfofuncționale a organelor în diferite perioade ale ontogenezei. Anatomia clinică și experimentală. În total, la eveniment au participat în jur de 100 de persoane atât în format on-line, cât și off-line. Invitați speciali au fost specialiști cu renume din Federația Rusă, Ucraina, Republica Belarus, precum și experți din Republica Moldova.

Comunicările prezentate sunt de o valoare fundamentală și aplicativă în domeniul morfologiei și au fost incluse într-o culegere de lucrări științifice recenzate. Printre acestea se numără: Morfologia conceptului uman în sarcini dereglate în perioada prenatală precoce; Chistul de duplicație enterală retroperitoneal; Diagnostic morfologic al tumorilor uterine. Formalitate sau necesitate; Taraxacum officinale - sursă promițătoare de acid clorogenic; Subtipurile moleculare dezvoltate de carcinomul mamar lobular invaziv; Carcinomul embrionar testicular în adolescență, importanța diagnosticului rapid; Leptina și procesele de reproducere etc.

Albumul cu mai multe fotografii este accesibil pe: https://bit.ly/2HVTwlY

Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
Probleme actuale ale morfologiei
USMF
conferinţă
conferiinţă internaţională
Catedra de anatomie și anatomie clinică
Catedra de histologie, citologie și embriologie
Asociația Științifică de Morfologie
on-line
morfologie

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii