Profesorul Valeriu Burlacu omagiat la 80 de ani în cadrul unei conferințe științifice
- vizualizări: 281
Membrii comunității universitare, academicieni, colegi de facultate, medici stomatologi din întreaga țară și studenți s-au întrunit în cadrul unei conferințe naționale cu participare internațională dedicată profesorului universitar Valeriu Burlacu, care a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani. Manifestarea s-a desfășurat în data de 22 februarie 2024 cu genericul „Actualități în stomatologia multidisciplinară”, fiind organizată de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Asociaţia Stomatologilor din Republica Moldova și Academia de Științe a Moldovei.
Rectorul Emil Ceban a venit cu un mesaj de apreciere din partea comunității universitare, evocând realizările profesorului Burlacu și mulțumindu-i pentru contribuția substanțială la dezvoltarea învățământului superior medical, a științelor medicale, în special a stomatologiei, îmbunătățirea calității asistenței stomatologice și promovarea Universității. „Profesorul Valeriu Burlacu a dat dovadă de calităţi umane deosebite, realizând o activitate multilaterală valoroasă, ceea ce i-a adus înalta apreciere din partea specialiştilor în domeniu atât din țară, cât și de peste hotare. Unul din meritele distinsului profesor este lansarea a trei direcții în stomatologie: terapia de refacere directă a ţesuturilor dentare dure, endodonţia clinică şi practică, albirea dinţilor, cu elaborarea ulterioară a programelor de perfecționare a medicilor stomatologi pe care le-a implementat în ţară”, a accentuat rectorul Ceban.
Profesorul Valeriu Burlacu a fost apreciat cu Diploma de onoare a USMF „Nicolae Testemițanu”, oferită de rectorul Emil Ceban, în semn de apreciere și recunoaștere a excelenței și performanțelor în activitate, obținute prin muncă asiduă și devotament profesional, pentru aport substanțial la dezvoltarea învățământului superior medical și a stomatologiei autohtone, promovarea Almei Mater în țară și peste hotare, și cu prilejul aniversării a 80-a de la naștere. Distinsul profesor a menționat că „cea mai înaltă apreciere care poate exista este la locul de muncă, unde colectivul te apreciază. Mai mare distincție nu poate există”.
Decanul Facultății de Stomatologie Oleg Solomon a remarcat că profesorul Valeriu Burlacu este mentorul Facultății de Stomatologie, întotdeauna și-a arătat deschiderea pentru a-ți da sfaturi, idei și direcții de dezvoltare. Domnia sa a încurajat și continuă să încurajeze participarea studenților și a tinerilor medici stomatologi la conferințe naționale și internaționale. Este membru de onoarea al Facultății și al Asociației Stomatologilor din Republica Moldova, dar și omniprezent în viețile oamenilor pe care i-a ajutat să crească profesional.
Dr. Irina Nicoleta Zetu, vicepreședinta Colegiului Medicilor Stomatologi din Iași, i-a oferit octogenarului o diplomă de apreciere a activității prodigioase, menționând faptul că Domnia sa întotdeauna a fost o punte de legătură între medicii ieșeni și stomatologii din Republica Moldova.
Prezentă la eveniment, profesorul Norina Consuela Forna de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a asociat numele profesorului Burlacu cu un piedestal al medicinei stomatologice atât din Moldova, dar și pe întreg mapamondul.
De asemenea, cu mesaje de felicitare au venit academicianul Victor Lăcusta și oaspeți de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
În final, profesorul Valeriu Fala, șef al Catedrei de stomatologie terapeutică, m.c. al AȘM, a evidențiat leadershipul prof. Burlacu, care a inspirat inovație, a promovat cercetarea și a încurajat dezvoltarea profesională continuă a medicilor stomatologi. „Sub conducerea Dumneavoastră Asociaţia Stomatologilor din Republica Moldova a înflorit, devenind o voce puternică și unificatoare pentru profesia noastră. Ați luptat permanent pentru respectarea drepturilor medicilor stomatologi, ați pus bazele unui program de educație continuă și ați promovat standardele de etică și profesionalism de care se ghidează zilnic”, a punctat succesorul său Valeriu Fala,
Profund emoționat, profesorul Valeriu Burlacu a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru mesajele sincere și profunde, ce i-au înduioșat sufletul și l-au umplut de energie și putere. Domnia sa și-a exprimat emoțiile și trăirile în versuri, fiind aplaudat în picioare de întreaga comunitate stomatologică și medicală prezentă la conferința sa aniversară.
În continuare, în cadrul conferinței științifice au fost abordate subiecte de actualitate, precum: tendințe actuale în stomatologie, terapia medicamentoasă rațională în stomatologie, tratamentul chirurgical al despicăturilor de palat totale prin prisma complicațiilor postoperatorii, analiza stării de sănătate orală a copiilor din regiunile cu concentrații joase de fluor în apa potabilă, limfadenitele la copii, remodelări tisulare și morfologice în tratamentul ortodontic, concepte actuale în ortodonție, tranziția către soluții digitale în tratamentul implanto-protetic pentru pacienții cu edentații subtotale și totale, particularități anatomice și biomecanice a suprafețelor de contact interdentare ale dinților permanenți, modificări morfologice în gingivita hipertrofică, particularitățile de tratament ale leziunilor periapicale extinse, metode de diagnostic și tratament a bolilor în regiunea oro-maxilo-facială, tratamentul afecțiunilor orale cu un medicament antiinflamator local cu acțiune antiseptică și anestezică.
Profesorul Valeriu Burlacu s-a născut la 23 ianuarie 1944 în satul Copanca, Tighina, într-o familie de intelectuali. După absolvirea Școlii Medii de Cultură Generală nr. 1 din or. Căuşeni a lucrat în calitate de electrician în gospodăria agricolă din satul natal, iar în 1962 a luat admiterea la Institutul de Aviaţie din Harkov, Ucraina, lucrând concomitent ca lăcătuş la o uzină.
Peste un an, din motive de sănătate, abandonează studiile la Institutul de Aviaţie şi devine student la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova, dar nici aici nu s-a reţinut mult timp. Revenit la baștină, se angajează în calitate de învăţător de fizică şi educaţie fizică la Școala din s. Moldovanca, r-nul Făleşti.
1964, decide să studieze la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău la Facultatea de Stomatologie. Pe parcursul anilor de studii, Valeriu Burlacu a manifestat calităţi de lider, reuşind să îmbine excelent învăţătura şi disciplina, participând activ în viaţa extracurriculară. După absolvirea Facultăţii, în 1970 a fost înmatriculat în doctorat la Catedra de fiziopatologie. Peste doi ani, susţine teza de doctor în științe medicale, înainte de termen. În 1973, este angajat în funcție de asistent la aceeași catedră.
Peste 3 ani, din lipsă de cadre didactice la Facultatea de Stomatologie, este transferat la Catedra de stomatologie terapeutică. În acest colectiv, pe parcursul anilor, a acumulat cunoștințe și deprinderi practice, şi-a perfecţionat măiestria pedagogică şi profesională. În 1986, prin concurs, a fost ales în funcția de conferenţiar la Catedra de stomatologie pediatrică şi numit în postul de prodecan al Facultăţii de Stomatologie. Un an mai târziu, i-a fost conferit titlul ştiinţifico-didactic de conferenţiar.
În 1988, Valeriu Burlacu, prin ordinul rectorului, a fost numit secretar ştiinţific al Senatului, funcţie pe care a onorat-o pe parcursul a 9 ani. A fost o perioadă foarte complicată, inclusiv de trecere la limba română cu grafie latină, care a cerut, în primul rând, elaborarea și traducerea documentaţiei universitare.
În 1991, prin ordinul Ministrului Sănătăţii, a fost creată Catedra de stomatologie terapeutică a Facultăţii de Perfecţionare a Medicilor. Fondator şi şef al acestei catedre a devenit conferenţiarul universitar Valeriu Burlacu. Peste 2 ani a obţinut categoria superioară de calificare şi titlul ştiinţifico-didactic de profesor universitar. Domnia sa a contribuit substanţial: la elaborarea planurilor de studii şi programelor analitice, a materialelor didactice și a recomandărilor metodice, la implementarea noilor forme de educație medicală, inclusiv a rezidenţiatului, precum şi a metodelor moderne de instruire şi evaluare a cunoştinţelor.
Bază clinică a Catedrei de stomatologie terapeutică a fost amplasată în asociațiile medicale teritoriale Centru, Botanica şi Centrul Republican „Constructorul”. Aici, colectivul catedrei, sub conducerea profesorului universitar Valeriu Burlacu, a participat la procesul de perfecţionare continuă a specialiştilor în domeniul stomatologiei, a implementat noi metode de diagnostic şi tratament stomatologic.
Pe tot parcursul activităţii sale, profesorul Burlacu a participat la numeroase stagii şi perfecţionări, congrese, conferințe, simpozioane în România, Ucraina, Rusia, Elveția, Thailanda, China şi altele.
Activitatea ştiinţifică prodigioasă a profesorului universitar Valeriu Burlacu este reflectată în peste 400 de lucrări ştiinţifice și didactice, printre care: 4 monografii, un manual, ghiduri și îndrumări metodice pentru studenţi, medici rezidenţi şi practicieni. Este autor şi coautor a 35 de brevete de invenţii, dovadă a competenţei şi spiritului său creativ. Acest fapt este confirmat şi de participarea Domniei sale la diverse expoziţii şi saloane de inventică naţională şi internaţională, de unde a revenit cu premii și 67 de medalii, dintre care: 34 de aur, 22 de argint, 11 de bronz și diverse diplome.
Profesorul Valeriu Burlacu împreună regretatul prof. Ilarion Postolachi şi profesorul universitar Norina Forna de la UMF „Grigore T. Popa” din Iaşi, România, au iniţiat și au contribuit substanţial la dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi prietenie între facultăţile de stomatologie. A creat o punte de cooperare și cu specialiștii de la Academia Naţională de Medicină şi Stomatologie din orașul Poltava, Ucraina.
Experiența didactică și științifică vastă o transmite discipolilor, fiind conducător științific la 12 de teze de doctor în științe medicale.
Profesorul Valeriu Burlacu și-a manifestat calităţile sale organizatorice şi umane în exercitarea obligaţiunilor de: preşedinte al Comisiei metodice centrale, preşedinte al Asociaţiei Medicilor Stomatologi din Republica Moldova, vicepreşedinte al Comisiei de atestare a medicilor stomatologi a Ministerului Sănătăţii, vicepreşedinte al Biroului sindical al Facultăţii de Stomatologie, secretar ştiinţific al Senatului, Consiliului știinţific universitar și al Facultăţii, secretar responsabil al Comisiei examenelor de stat de absolvire, responsabil pentru practică la Facultatea de Stomatologie, curator-metodist al MS şi Institutului pe probleme de internatură, membru al Juriului internaţional la Prisma, Campionat în „Terapia restaurativă directă” din orașul Poltava, Ucraina, și membru al Colegiului de redacţie al revistei internaţionale „DentArt” ş.a.
Domnia sa a fost decorat cu mai multe distincții de stat, printre care: Ordinul „Gloria Muncii”, Medalia „Dimitrie Cantemir” și titlul onorific „Veteran al Muncii”. Realizările profesorului Valeriu Burlacu sunt înalt apreciate şi peste hotarele ţării, fiindu-i conferit titlul de Cavaler, Ofiţer şi Comandor al regatului belgian în inventică. Pentru activitate multilaterală valoroasă, calităţi umane deosebite, Domnia sa este înalt apreciat de către specialiştii în domeniu, colegi, discipoli, prieteni, care astăzi îi exprimă toată dragostea şi recunoştinţa.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii