Școală doctorală la USMF ”Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 230
La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” va fi institutită Școala doctorală - un nou format al studiilor universitare.
În acest sens, în data de 30 iunie curent, USMF ”Nicolae Testemițanu” și instituțiile medicale cu drept de organizare a studiilor de doctorat au semnat un acord de formare a unui Consorțiu pentru constituirea Școlii doctorale. Această asociere are drept scop organizarea programelor de studii avansate de doctorat, ciclul III, iar obiectivul de bază este asigurarea şi evaluarea calităţii învăţământului superior şi al cercetărilor științifice.
Rectorul USMF ”Nicolae Testemițanu”, academicianul Ion Ababii a menționat, în cadrul întrunirii, că este foarte important ca părțile implicate să depună eforturi susținute în aplicarea acestei reforme în învățământul medical universitar din Republica Moldova.
Prorectorul pentru activitate științifică, Gheorghe Rojnoveanu a declarat că formarea Consorțiului este un act benevol, iar semnatarii acestuia sunt responsabili pentru formarea Consiliului științific - compus din șapte membri ai instituțiilor medicale și șapte membri ai Universității din șapte profiluri diferite de cercetare, doctorandul, directorul școlii și președintele Consiliului științific.
Totodată, Școala va avea un organ de control - Consiliul Școlii, care se va ocupa de expertiza tezelor de doctor. De asemenea, reprezentanții Consorțiului vor înainta propuneri privind întocmirea și evaluarea impactului proiectelor de cercetare.
Instituirea Școlilor doctorale este o reformă în învățământul universitar, inițiată de Ministerul Educației, prin Hotărârea Guvernului nr. 1007 din 10.12.2014, ”Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III”. În vederea unei implementări corecte și eficiente a studiilor de doctorat, urmează să fie elaborate și modificate documente instituționale precum: Carta universitară; Acordul de parteneriat între instituții (consorții), Regulamentul instituțional de organizare și desfășurare a programelor de studii doctorale; Regulamentul intern al Școlii doctorale; contractul cadru de studii doctorale; programele de studii ș.a.
Școala doctorală a USMF ”Nicolae Testemițanu” își va începe activitatea din toamna anului curent.
[nggallery id=270]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii