Specialiștii atenționează: noile prevederi legale pentru activitatea farmaceutică vor avea un impact foarte grav asupra sănătății populației!

Publicat: 18.12.2020

 

Comunitatea academică a Facultății de Farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” exprimă profundă îngrijorare față de conținutul legilor aprobate recent cu privire la modificarea cadrului legislativ ce reglementează activitatea farmaceutică. Cu nedumerire și dezamăgire, constatăm că este o acțiune țintită de subminare a sistemului farmaceutic prin discreditarea farmaciștilor și prin dorința de a scoate de sub control acest domeniu atât de specific. Specialiștii în domeniu, inclusiv reprezentanții Facultății de Farmacie, au aflat despre adoptarea acestui șir de legi din mass-media și de pe rețelele de socializare...

Menționăm că, pe parcursul celor 56 de ani de la fondarea Facultății de Farmacie, circa 5000 de specialiști farmaciști cu studii superioare au fost pregătiți pentru sistemul de sănătate, fiind antrenați preponderent în asigurarea asistenței farmaceutice populației prin oferirea de produse farmaceutice și parafarmaceutice prin intermediul farmaciilor comunitare de tip deschis, așa cum este reglementată și realizată această activitate în toate statele. La noi în țară, această normă este prevăzută în Legea 1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică – respectată în totalitate. Până în prezent, legea dată a suportat un șir de amendamente aplicate prin 25 de legi aprobate, care parțial au fost consultate cu cadrele științifico-didactice ale Facultății de Farmacie a USMF „Nicolae Testemițanu” și cu reprezentanții Asociației Farmaciștilor din Republica Moldova. Însă, cu părere de rău, propunerile și/sau recomandările au fost neglijate, de cele mai multe ori.

Aceeași situație s-a creat și cu legile aprobate recent, care sunt contradictorii atât cu cadrul legislativ al sistemului de sănătate din Republica Moldova (Legea ocrotirii sănătății și Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic), cât și cu cel internațional, inclusiv din Uniunea Europeană și țările CSI.

O farmacie comunitară și filiala acesteia pentru desfășurarea activității farmaceutice trebuie să corespundă cu strictețe cerințelor, serviciile să fie prestate de cadre farmaceutice, să dispună de spațiu, dotare, licență, aviz sanitar, certificat de acreditare și multe altele. Cele enumerate nicidecum nu pot fi asigurate într-o „unitate mobilă farmaceutică”.

Intențiile „nobile” privind îmbunătățirea asistenței cu medicamente a populației prin intermediul „farmaciilor virtuale” (prin internet), „magazine” și „farmacii ambulante” va avea, cu regret, un efect invers, în unele cazuri cu consecințe foarte grave asupra sănătății consumatorilor de medicamente. 

Atenționăm că noile prevederi legale vor avea un impact negativ, în special asupra sănătății populației și asupra sistemului farmaceutic per ansamblu, argumentele fiind următoarele:

- medicamentul nu este un simplu produs, iar pentru asigurarea efectului terapeutic, acesta necesită un regim special de depozitare și transportare, în corespundere cu proprietățile fizico-chimice și respectarea normelor sanitare, ce nu pot fi asigurate în „unitatea mobilă”, implicit, drept consecință, nefiind garantată livrarea unui medicament calitativ, eficient și inofensiv consumatorului final;

- orice medicament poate deveni toxic în condiții de păstrare inadecvată, la supradozare, utilizare incorectă, fără indicația medicului sau consultația farmacistului;

- utilizarea necontrolată a medicamentelor este o problemă gravă a sistemului de sănătate în întreaga lume, ce se soldează cu agravarea sănătății consumatorilor de medicamente. În aceste condiții există riscul creării stocurilor de medicamente inutile la domiciliu prin dorința de a le avea pentru orice eventualitate și posibilitatea de a le procura nelimitat;

- fiind substanțe chimice, medicamentele, chiar și atunci când sunt administrate corect, pot avea nu doar efecte benefice, ci și reacții adverse, mai ales când sunt utilizate fără prescripția medicului și fără consultația farmacistului. Practica mondială este un argument incontestabil în acest sens;

- în societatea noastră deja se atestă un consum abuziv de medicamente prin încurajarea și promovarea automedicației necontrolate, care se soldează cu intoxicații și diverse efecte secundare, iar accesul necondiționat la preparatele farmaceutice, inclusiv on-line, va facilita acest lucru, scopul final al furnizorilor fiind realizarea lor masivă pentru a-și acoperi cheltuielile suportate;

- comercializarea și livrarea la domiciliu a medicamentelor de către persoane fără studii farmaceutice, incompetente să ofere informații cu privire la modul de utilizare, reacții adverse, interacțiuni ș.a., se va solda cu urmări grave asupra sănătății oamenilor, sesizate în timp; imposibilitatea asigurării utilizării raționale a medicamentelor și monitorizării ulterioare a administrării de către pacienți. Farmacistul, care este specialistul principal în domeniul medicamentului conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, discută cu pacientul în farmacie, apreciază starea lui de sănătate și necesitatea consultării medicului, oferă sfaturi, gestionează și monitorizează tratamentul pacienților etc.;

- încurajarea polipragmaziei, prin procurarea de către consumatori a mai multor medicamente care conțin același principiu activ sau sunt din aceeași clasă farmacoterapeutică, conduce la declanșarea maladiei iatrogene;

- în țară noastră se atestă utilizarea irațională a medicamentelor în rândul populației, fapt ce condiționează imposibilitatea comparării cu alte țări în care se admite livrarea unor medicamente, în afara farmaciei, exclusiv din lista medicamentelor fără prescripție (Lista OTC);

- cum poate fi interpretată sintagma „personal instruit în domeniul farmaciei” pentru cei care nu au studii farmaceutice? Instruirea în domeniul farmaciei se realizează doar la USMF „Nicolae Testemițanu” (studii superioare integrate de 5 ani) și la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” (studii medii de 3 ani). Care vor fi acele persoane „instruite”, de către cine și cum – menite să „trateze”?

- există riscul de comercializare necontrolată a medicamentelor falsificate, contrafăcute și neautorizate în Republica Moldova;

- nu va fi asigurat controlul așa numitei „activități farmaceutice în farmacia mobilă”, lipsa căruia se soldează cu încălcarea tuturor cerințelor față de medicament ca produs specific;

- liberalizarea prețurilor la medicamente va provoca scumpirea lor nefondată, care este inadmisibilă pentru sistemul de sănătate;

- dispariția unor medicamente de pe piață –  condiționată de cerințele impuse de a fi tradus prospectul medicamentului și în alte limbi decât limba română.

Lista consecințelor poate fi completată. Însă menționăm că orice lege trebuie să fie în folosul cetățenilor. În cazul dat, sintagmele „asigurarea accesibilității la nivel rural, persoanelor vârstnice din regiuni rurale” ș.a.  sunt utilizate doar ca un paravan, în realitate acțiunile vin în detrimentul sănătății și siguranței vieții populației. 

Dacă aceste legi vor ajunge să fie implementate în activitatea  farmaceutică, efectele negative vor fi resimțite, în scurt timp, la nivel social, economico-financiar, dar și mai important – asupra sistemului medical în întregime.

De la sine apare întrebarea – cine își asumă responsabilitatea pentru consecințele acestei practici neconforme de prestare a actului medical și farmaceutic fără respectarea aspectului etic și deontologic?

USMF
activitate farmaceutică
cadru legislativ
reglementări în domeniul farmaceutic
Facultatea de Farmacie
sănătatea oamenilor
utilizărea rațională a medicamentelor

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii