Turcia ar putea contribui la crearea Centrului de Cercetare în domeniul Sănătății și Biomedicinei din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 397
Centrul de Cercetare în domeniul Sănătății și Biomedicinei din cadrul Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova ar putea fi creat cu susținerea directă a unor parteneri din Turcia. Despre acest fapt s-a discutat în cadrul unei întrevederi a rectorului Emil Ceban cu profesorul Yusuf Özkul, Universitatea Erciyes, director al Centrului de Genomică și Celule Stem (Genom ve Kok Hucre Merkezi GENKOK) din Kayseri, Turcia, aflat într-o vizită de trei zile la instituția noastră.
Potrivit rectorului, în cadrul discuțiilor au fost punctate etapele de creare a Centrului, iar Universitatea mizează pe suportul logistic, transferul de cunoștințe și bunele practici ale colegilor turci, care au o experiență impresionantă în acest domeniu. Profesorul Emil Ceban a menționat că la acest moment se analizează ideea de reconstrucție a sediului fostului Laborator Central Științific pentru crearea unui centru modern de cercetare în conformitate cu cerințele internaționale. „Vom fortifica domeniul de cercetare și inovare prin dezvoltarea capacităților cercetătorilor, studenților și ale cadrelor științifico-didactice, creând condiții optime de educație și de studiere a medicinei prin cercetare”, a subliniat rectorul.
La rândul său profesorul Yusuf Özkul a exprimat disponibilitatea părții turce de a susține acest proiect grandios, sugerând că inițiativa necesită o susținere plenară din partea conducerii statului, fapt ce va facilita procesele birocratice, ar urgenta realizarea proiectului și ar atrage parteneri de dezvoltare.
„Paralel cu lucrările de reconstrucție ale clădirii, trebuie să începem instruirea cercetătorilor. Noi vom dota Centrul cu echipament, dar este esențial cine va lucra cu el. Ne propunem să educăm resurse umane pentru cercetare, apte să scrie proiecte și să aplice la programe de dezvoltare, deoarece potențialul de cercetare este mai important decât edificiul”, a accentuat directorul Centrului GENKOK.
Elena Raevschi, șefa Departamentului Cercetare, a subliniat necesitatea unui centru modern de cercetare, în special pentru dezvoltarea resurselor umane, întrucât acesta va oferi condiții optime de studii și cercetare pentru studenți și tineri cercetători, contribuind la înregistrarea și diseminarea rezultatelor științifice și, respectiv, la sporirea vizibilității Universității la nivel internațional.
Pe parcursul vizitei sale, profesorul turc a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții echipei Departamentului Cercetare, coordonatorii și membrii grupurilor de lucru a proiectelor de cercetare, șefii de laboratoare de cercetare ș.a.
Una dintre ședințe a vizat proiectul „Extinderea profilului genetic al epilepsiei rezistente la medicamente”, selectat în baza Protocolului de cooperare științifică și tehnologică dintre Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare și Consiliul Tehnologic de Cercetare din Turcia, ce va fi realizat de Laboratorul de neurobiologie și genetică medicală al USMF „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Centrul GENKOK. La întrunire au fost stabilite unele aspecte organizatorice, precum Planul de lucru pentru anul 2021 și au fost discutate metodele de testare genetică de noua generație a ADN-ului și ARN-ului, ce urmează a fi aplicate pentru analiza corelațiilor geno-fenotipice ale epilepsiei farmacorezistente în populația Republicii Moldova. Tot aici a fost reiterat suportul deplin al partenerilor turci și a fost menționată necesitatea de a iniția noi proiecte de cercetare, atât în domeniul neurogeneticii, cât și a ingineriei tisulare, a celulelor stem ș.a.
Profesorul Yusuf Özkul a vizitat și Muzeul de anatomie a omului al Universității, exprimându-și admirația pentru colecția de 2500 de piese cu o valoare științifico-didactică inestimabilă. Ulterior, oaspetele a interacționat și cu profesorul Viorel Nacu, șeful Laboratorului de inginerie tisulară şi culturi celulare, iar ca rezultat au fost stabilite premisele unei eventuale colaborări în domenii comune de interes.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii