Universitatea - reprezentată la Conferința internațională „Didactica: tradiție, actualitate, perspective”
- vizualizări: 231
Reprezentanții Catedrei de limba română și terminologie medicală a Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au participat, în zilele de 17 și 18 mai, la Conferința internațională „Didactica: tradiție, actualitate, perspective". Evenimentul, ajuns la cea de-a V-a ediție, a avut loc la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România.
Conferința a fost deschisă printr-o ședință în plen, la care reprezentanții instituțiilor au venit cu relatări și au ținut discursuri, axându-se pe genericul manifestaţiei.
Pe parcursul forumului au fost desfășurate trei ateliere de lucru la subiectele: Didactica limbilor străine și comunicarea; Didactica științelor socio-umane şi Didactica învățământului pre-universitar. De asemenea, s-au organizat și trei workshopuri: Cadrul didactic – creator de experiențe de învățare; Călătorie în lumea ideilor şi Povestea-experiment și valorificarea acesteia în activitatea didactică.
Membrii catedrei universității noastre (A. Chiriac, S. Spînu, V. Vîntu, A. Lopatiuc, A. Busuioc, I. Driga, Sv. Cravcenco, G. Ciubotaru, T. Trebeș, M. Pruteanu, N. Bâlici, O. Melnic şi E. Ștefârța) au prezentat comunicări, ce urmează să fie publicate într-o lucrare, în două volume.
„O educație bună este izvorul binelui din lume, pentru că, dincolo de predarea unor cunoștințe, educația se ocupă de ceea ce numim conștiință, atitudine, caracter, stil de viață. Iată de ce, organizarea și participarea la această conferință reprezintă pentru profesori o posibilitate de a spori calitatea procesului de învățământ prin realizarea unui schimb de idei, de sugestii, de materiale didactice și, nu în ultimul rând, de împărtășire a unor experiențe profesionale”, a menţionat Argentina Chiriac, conferenţiar universitar, şef al Catedrei de limba română și terminologie medicală.
Manifestarea științifică a fost organizată de Departamentul pentru pregătirea personalului didactic al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în parteneriat cu Catedra de limba română și terminologie medicală a USMF „Nicolae Testemițanu”, Universitatea „Holy Cross” din Kielce (Polonia), Universitatea de Stat din Penza (Federația Rusă) şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (România).
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii