USMF „Nicolae Testemițanu” a depășit 14 universități la nivel global, conform Webometrics
- vizualizări: 88
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” se menține pe locul III în topul instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova, prezente on-line la nivel global, conform Ranking Web of Universities. Clasamentul a fost realizat în luna ianuarie 2019 de Cybermetrics Lab – un grup de cercetători de la Consiliul Național Spaniol de Cercetare din Madrid.
La nivel mondial, universitatea noastră se află pe locul 7157, urcând 14 poziții comparativ cu luna iulie 2018. Cea mai înaltă performanță a USMF „Nicolae Testemițanu” se atestă la capitolul Prezență, reușind să depășească 4887 de instituții de învățământ superior, situându-se, astfel, pe locul 692. La nivel european, Universitatea se plasează pe locul 1892.
Clasamentul Ranking Web of Universities din ianuarie 2019 a fost realizat în baza evaluării a circa 27 de mii de universităţi din întreaga lume, inclusiv 26 din Republica Moldova. Acesta se realizează din anul 2004 şi are drept scop de a demonstra vizibilitatea instituțiilor academice și a celor de cercetare în rețeaua on-line și de a promova accesul deschis la publicațiile științifice. În stabilirea topului s-a ținut cont de conţinutul şi de calitatea informaţiei postate pe site, numărul de link-uri la articole și de citări pe Google Academic, prezența arhivelor electronice și a repozitoriilor instituționale, precum și accesibilitatea în mediul virtual al instituţiei la nivel internaţional. Evaluarea a fost efectuată ţinându-se cont de criteriile:
50% – Vizibilitate: numărul total de legături externe pe care domeniul web al universităţii le primeşte de la terţe-părţi;
35% – Excelenţă: numărul de lucrări științifice aflate în primele 10% cele mai citate în 26 discipline pentru intervalul de timp 2012–2016 (bazat pe publicațiile SCOPUS/Scimago);
10% – Deschidere: numărul de citări ale cercetătorilor Universităţii pe Google Scholar Citations;
5% – Prezenţa on-line: numărul total de pagini web ale Universităţii şi vizibilitatea globală pe Internet.
USMF „Nicolae Testemițanu” este surclasată, deocamdată, doar de Universitatea de Stat din Moldova şi Universitatea Tehnică din Moldova, care au un număr mai mare de facultăți și studenți.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii