USMF „Nicolae Testemițanu” a obținut un grant de 2 milioane de euro pentru implementarea subproiectului FORCE-Farm
- vizualizări: 1240
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova” a obținut un grant în valoare de 2 milioane de euro pentru implementarea subproiectului „Modernizarea și fortificarea educației prin cercetare în farmacie și medicină în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” – FORCE-Farmˮ. Acesta a fost oferit în cadrul proiectului „Învățământul superior din Moldovaˮ (runda a II-a), implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC) în perioada 2020-2025, cu suportul financiar al Băncii Mondiale.
Ceremonia de înmânare a certificatelor de atribuire a granturilor a avut loc joi, 23 noiembrie 2023, la Universitatea de Stat din Moldova. La eveniment au participat: ministrul educației și cercetării Dan Perciun, secretarul general de stat al MEC Nadejda Velișco, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor Ion Gumene, reprezentanții echipei de implementare de la Banca Mondială și ai instituțiilor beneficiare.
Certificatul de finanțare a subproiectului investițional a fost înmânat rectorului USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, care a mulțumit Guvernului Republicii Moldova și Băncii Mondiale pentru susținerea consecventă a învățământului superior medical și farmaceutic din Moldova. FORCE-Farm este complementar primului subproiect – „Fortificarea educației prin cercetare în medicină în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” (FORCE-med)ˮ, și se orientează spre implementarea principiului instruire prin cercetare: de la obținerea medicamentului până la utilizarea lui în terapie.
„Strategiile farmacoterapiei personalizate, în funcție de caracteristicile individuale ale pacientului, sunt esențiale și constituie baza medicinei personalizate, menite să adapteze strategia terapeutică potrivită pentru persoana potrivită, la momentul potrivit, pentru a determina predispoziția la boală în timp util”, a subliniat rectorul Ceban.
De asemenea, proiectul FORCE-Farm se axează pe fortificarea platformei didactice, de cercetare și elaborarea medicamentelor, prevede gestionarea procesului educațional la Facultatea de Farmacie prin prisma metodologiei de cercetare a medicamentelor și familiarizarea studenților de la Facultatea de Medicină cu acest proces, cu scopul inițierii integrării procesului de studii la cele două facultăți.
Potrivit managerului de proiect, profesorul Olga Tagadiuc, proiectul prevede crearea laboratoarelor de biotehnologii, a celui de nanotehnologii farmaceutice și design al medicamentelor, precum și dotarea sălii de studii și de cercetare cu sisteme educaționale specializate, ceea ce va facilita însușirea procesului de dezvoltare și de utilizare rațională a medicamentelor. Totodată, acestea vor contribui la educarea biotehnologică a studenților, prin însușirea abilităților practice avansate în domeniul analizelor fizico-chimice și bioanalizei, și la aplicarea diverselor metode moderne de cercetare a proprietăților medicamentelor.
„Este un moment oportun de dezvoltare a experimentelor biotehnologice de laborator și trecerea consecventă la linii industriale farmaceutice pentru producerea medicamentelor moderne. Astfel, ca rezultat al implementării proiectului FORCE-Farm se preconizează să asigurăm o pregătire integrată a medicilor și farmaciștilor prin prisma cunoașterii medicamentului, să dezvoltăm abilitățile de colaborare în echipe interprofesionale, ce ar permite o evaluare multilaterală a pacientului și o luare a deciziilor terapeutice mai informate în contextul aplicării principiilor medicinei personalizate”, afirmă profesorul Olga Tagadiuc.
Valoarea totală a investițiilor în cadrul rundei a II-a a proiectului „Învățământul superior din Moldovaˮ este de peste 10 milioane de euro, de care vor beneficia cinci universități din țară.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii