Topul celor mai bune universităţi din Moldova, conform Webometrics

USMF „Nicolae Testemițanu” - pe locul trei în topul celor mai bune universităţi din Moldova, conform Webometrics

Publicat: 01.08.2019

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova se menţine pe locul trei în topul instituțiilor de învăţământ superior din ţara noastră, prezente on-line la nivel global. Potrivit clasamentului Ranking Web of Universities (Webometrics), realizat cu o periodicitate de 6 luni, USMF „Nicolae Testemițanu” este devansată doar de Universitatea de Stat din Moldova și de Universitatea Tehnică a Moldovei. La nivel european, Universitatea se plasează  pe locul 1889.

Cea mai înaltă performanţă obţinută de universitatea noastră atestă faptul că aceasta a reușit să depăşească 1057 de instituţii de învățământ superior, la nivel internaţional, la capitolul Deschidere, înregistrând nivelul 4828, comparativ cu clasamentul din luna ianuarie curent, când s-a poziţionat pe locul 5885. 

Clasamentul Ranking Web of Universities analizează peste 27 de mii de universităţi din întreaga lume, inclusiv 26 din Republica Moldova, după o serie de indicatori – prezență on-line, vizibilitatea paginilor web, deschiderea de care au dat dovadă în raport cu publicul și excelență. Acesta se realizează din anul 2004 şi are drept scop de a demonstra vizibilitatea instituțiilor academice și a celor de cercetare în rețeaua on-line și de a promova accesul deschis la publicațiile științifice. În stabilirea topului s-a ținut cont de conţinutul şi calitatea informaţiei postate pe site, numărul de linkuri la articole și de citări pe Google Academic, prezența arhivelor electronice și a repozitoriilor instituționale, precum și accesibilitatea instituţiei în mediul virtual, la nivel internaţional.

Topul celor mai bune universităţi din Moldova, conform Webometrics
usmf
ranking web of universities
clasament internațional
prezenta on-line
webometrics
top

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii