USMF „Nicolae Testemițanu” a semnat un acord de colaborare cu Ambasada Finlandei cu reședința la București, România
- vizualizări: 1307
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a semnat un acord de colaborare cu Ambasada Finlandei cu reședința la București, România, privind implementarea proiectului Consolidarea capacității medicilor pentru un răspuns mai bun la cazurile de violență în familie (SPA2DV) în perioada 2023-2024. Proiectul a fost lansat în cadrul Fondului pentru Cooperare Locală, care este un instrument de finanțare a proiectelor non-profit în Republica Moldova, parte a cooperării pentru dezvoltare a Finlandei.
Ambasada Finlandei în România a fost reprezentată de Jaakko Virkkunen, coordonator pe țară, iar USMF „Nicolae Testemițanu” – de prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitatea didactică.
În cadrul discuțiilor, prorectorul Olga Cernețchi a menționat că universitatea noastră are o experiență vastă în implementarea diferitor proiecte naționale și internaționale și a exprimat recunoștință Ambasadei Finlandei în România și guvernului finlandez pentru interesul și suportul acordat în acest sens.
La rândul său, Jaakko Virkkunen a subliniat că misiunea diplomatică finlandeză este deschisă pentru inițierea parteneriatului cu USMF „Nicolae Testemițanu” și că aceasta este o primă experiență.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea răspunsului profesional al actualilor și viitorilor medici din Republica Moldova la cazurile de violență în familie și de a îmbunătăți capacitatea acestora de identificare a victimelor. În cadrul proiectului se va realiza un studiu sociologic printre studenți, medici rezidenți și medici, pentru identificarea nivelului de cunoștințe în domeniul violenței în familie și a necesităților lor de formare. Totodată, se va realiza și un studiu analitic menit să furnizeze medicilor practicieni instrumente necesare pentru sporirea capacității de identificare a victimelor violenței în familie. În baza datelor colectate vor fi organizate activități de instruire a actualilor și viitorilor medici pentru sporirea gradului lor de conștientizare a problemei violenței domestice și oferirea unui răspuns profesional adecvat victimelor acestui fenomen social.
Proiectul este parte componentă a eforturilor de asigurare a drepturilor femeilor și fetelor la o viață fără violență, în contextul implementării Strategiei naționale de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței domestice pentru 2018-2023, aprobată prin Hotărârea Guvernului RM nr. 281 din 3 aprilie 2018.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii