USMF „Nicolae Testemițanu” va fi reprezentată la un concurs mondial de restaurare estetică dentară

Publicat: 09.03.2020

Galina PanușÎn premieră, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va fi reprezentată de către studenta Galina Panuș, în semifinala Concursului mondial de restaurare estetică dentară - Global Clinical Case Contest 2019-2020, ajuns la a 15-a ediție, care va avea loc la Moscova, Federația Rusă, iar marea finală se va desfășura în Elveția. Finalistul a fost selectat dintr-un număr total de 3 studenți din anul V de la Facultatea de Stomatologie a universității noastre, participanți la cele două etape preliminare ale concursului, organizat la nivel național, în data de 20 februarie și 2 martie curent.

În cadrul preselecției naționale, la prima etapă, treisprezece viitori stomatologi și-au etalat capacitățile de modelare și de restaurare estetică directă a dinților pe simulatoare, după metoda Black, și doar trei dintre ei au trecut în următoarea etapă. Aceștia sunt Galina Panuș, Dorin Roșca și Laura Istrati, studenți în anul V, care au întrunit criteriile de restaurare estetică a dinților. 

La etapa a doua, care s-a bazat pe etalarea modalităților de modelare și de restaurare estetică directă a dinților la pacienți, câștigător a devenit Galina Panuș. Toate rezultatele vor fi fotografiate și transmise companiei Dentsply, cu sediul european la Moscova. 

concurs monduial de estetică dentarăLucrările au fost evaluate de un juriu profesionist, format din cadre științifico-didactice ale Facultății de Stomatologie: Oleg Solomon, decan; profesorii Valeriu Burlacu și Sergiu Ciobanu; conferențiarii Diana Uncuța, Dorin Istrati și Valeriu Fala. Evaluatorii au apreciat manoperele după formă, culoare, gradul de transparență, calitatea suprafeței, lipsa desprinderilor marginale, atitudine față de țesut, contacte ocluzale ș.a. 

Decanul Facultății de Stomatologie, Oleg Solomon, a menționat că participanții au realizat lucrările cu materiale stomatologice moderne utilizate în tehnologia dentară, oferite gratuit de compania internațională Dentsply Sirona. „În acest concurs studentul demonstrează că posedă cunoștințe despre anatomia dintelui, sau cum se aplică corect materialele dentare moderne și anume metode de tratament conform clasificărilor internaționale. La fel de importante sunt criteriile de identificare a dinților restaurați în raport cu cei naturali - aspectul estetic, formă, culoare ș.a. Acest concurs, desfășurat la nivel mondial, a determinat studenții să concureze pentru a deveni cei mai buni în stomatologie”, a menționat președintele juriului.

concurs mondial de restaurare estetică dentarăValeriu Burlacu, profesor la Catedra de stomatologie terapeutică a universității noastre, a explicat că acest concurs de performanță s-a desfășurat după principiul masterclassului. Profesorul a venit cu un îndemn pentru toți studenții să se implice în activități practice cu stomatologi profesioniști pentru a obține cunoștințe, abilități și inspirația de care au nevoie, astfel devenind specialiști de talie internațională.

Potrivit coordonatorului concursului Dorin Istrati, conferențiar universitar la Catedra de stomatologie terapeutică a USMF „Nicolae Testemițanu”, întreaga echipă a rămas plăcut surprinsă de abilitățile avansate ale studenților. „Tinerii au executat lucrări demne de profesioniști, care, uneori, nu le practică toți doctorii cu experiență în clinicile stomatologice din țară. Am decis să optăm, în premieră, pentru restaurările de clasa a II-a, deoarece și aceste manipulări sunt complicate, dacă nu sunt redate și executate corect conform cerințelor. Este important să menționăm că studenții au avut oportunitatea să lucreze cu sisteme de bonding de ultimă generație, sisteme de aplicare a matricelor și multe alte produse de specialitate de top”, a subliniat membrul juriului.

Global Clinical Case Contest a fost inițiat în anul 2014, iar țara noastră participă pentru prima dată la acest concurs. Evenimentul are drept scop susținerea și dezvoltarea tinerilor cercetători profesioniști înzestrați cu abilități practice estetice, instruirea acestora pentru a aplica tehnici avansate de lucru și a utiliza materiale și instrumente dentare moderne, precum și oportunitatea de a-și demonstra cazurile clinice, dar și de a reprezenta instituția pe arena internațională.

concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
concurs mondial de restaurare estetică dentară
usmf
concurs mondial
concurs de restaurare estetică dentară
semifinală
simulatoare
pacienți
etape preliminare
activități practice
Stomatologie
Concurs
concurenți

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii