Workshop privind tratamentul accidentului vascular cerebral

Publicat: 07.02.2020

Workshop privind tratamentul accidentului vascular cerebral Impactul enorm al accidentului cerebral acut la nivel național și internațional și metodele moderne de tratament al acestuia au fost subiectele abordate în cadrul  workshopului educațional Tratamentul accidentului vascular cerebral ischemic acut (Acute Stroke Treatment Educational Workshop), desfășurat în data de 6 februarie curent, la Chișinău.

Forumul, care a reunit specialiști notorii din domeniul neurologiei și neurochirurgiei intervenționale autohtone și internaționale, a fost organizat de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Asociația de Accidente Vasculare Cerebrale din Republica Moldova, în parteneriat cu Institutul de Medicină Urgentă din capitală și Universitatea din Manchester (Marea Britanie).

Academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare, șeful Catedrei de neurologie nr. 2 a USMF „Nicolae Testemițanu”, președinte al Asociației de Accidente Vasculare Cerebrale din Republica Moldova, a menționat, în mesajul de salut, că evenimentul reprezintă rezultatul cooperării internaționale de durată dintre specialiștii autohtoni în neurologie și cei din Marea Britanie. „Principala direcție a colaborării noastre este tratamentul pacienților cu accident vascular cerebral acut (AVC), în special neuro-trombectomia, care reprezintă unul dintre obiectivele de bază pentru viitorul apropiat în managementul terapeutic al pacienților în cauză”, a menționat profesorul Groppa. 

Workshop privind tratamentul accidentului vascular cerebral Accidentul vascular cerebral este a doua cauză principală de deces și principala cauză de invaliditate pe parcursul vieții, la nivel mondial. Există metode eficiente pentru tratamentul AVC-ului, însă punerea în aplicare a acestora este limitată și, prin urmare, constituie cea mai gravă problemă în gestionarea curentă a maladiei respective. În multe țări, pacienții nu primesc tratament eficient, deoarece lipsește cadrul de implementare. Tromboliza intravenoasă este o metoda bine cunoscută de tratare al AVC-ului ischemic, aplicată cu succes în clinicile din Republica Moldova, însă metodele noi precum tratamentul endovascular (trombectomia) necesita o implementare cât mai rapidă. 

„Datorită progresului științific, în prezent, posibilitățile de tratament s-au extins enorm, iar metodele inovaționale utilizate în tratarea patologiilor AVC necesită, pe de o parte, aplicarea unor modalități și tehnici speciale de lucru, iar pe de altă parte, competențe corespunzătoare și, respectiv, o pregătire multilaterală a personalului medical din domeniu. Susținem inițiativa de îmbunătățire continuă a strategiilor terapeutice și chirurgicale în tratamentul și profilaxia AVC în Republica Moldova, lucru oferit și de acest parteneriat”, a subliniat academicianul Stanislav Groppa. 

Workshop privind tratamentul accidentului vascular cerebral Suplimentar la prezentările științifice teoretice privind AVC-ul, la forum au fost prezentate și rapoarte practice ale specialiștilor din străinătate și din Republica Moldova: dr. Nirmal Kakani – conferențiar universitar, radiologist vascular intervențional la Manchester University NHS Foundation Trust (MFT), Marea Britanie, Frank Lee-Bowling – profesor universitar, Universitatea din Manchester, membru al Societății Regale de Medicină din Marea Britanie, Eremei Zota – conferențiar universitar, Sorin Barat - șeful Secției chirurgie vasculară a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, chirurg endovascular, și Alexandru Gasnaș – asistent universitar. La eveniment a participat și profesorul universitar Mihail Ciocanu, directorul general al Institutului de Medicină Urgentă.

Manifestarea a inclus și un curs educațional aplicativ (workshop cu hands-on), unde specialiștii autohtoni au avut posibilitatea să-și îmbunătățească abilitățile intervenționale practice prin intermediul simulatoarelor digitale de ultimă generație și să elucideze momente-cheie de interes major cu experții în domeniu.

Medicii atenționează că AVC este o problemă de gravitate majoră la nivel național, deoarece incidența prin această patologie este în continuă creștere. Conform datelor statistice, în Republica Moldova, în anul 1995 au fost înregistrate 21 de mii de persoane care au suferit un accident vascular cerebral, iar în anul 2018  acest indicator a atins cifra de 78 de mii.

usmf
workshop
neurologie
neurochirurgie
Catedra de neurologie nr. 2
accidentul vascular cerebral
Asociația de Accidente Vasculare Cerebrale din Republica Moldova
Manchester University
Stanislav Groppa
abilități intervenționale
abilități practice
simulatoare digitale
Institutul de Medicină Urgentă
tratamentul AVC

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii