Zilele Europene ale Patrimoniului Cultural – marcate la Chișinău printr-o conferință științifică
- vizualizări: 121
Un grup de cercetători de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” a participat cu lucrări la un panel de discuții cu genericul ,,Sănătatea: condiție primordială a dezvoltării durabile a societății”/Health: a fundamental condition for the sustainable development of society. Evenimentul a avut loc la 20 septembrie 2024 în cadrul Conferinței științifice internaționale cu genericul „Patrimoniul cultural de ieri – implicații în dezvoltarea societății de mâine”.
Cei circa 70 de participanți la sesiunea menționată și-au prezentat rezultatele cercetărilor realizate în domeniile: biochimie, chirurgie, medicină militară, igienă, microbiologie, epidemiologie și medicină socială, contribuind, astfel, cu 18 articole științifice la colecția de lucrări ale Conferinței, ce vor fi publicate în volumul VII, supliment al revistei științifice „Authentication and Conservation of Cultural Heritage. Research and Technique”.
Moderatorul secțiunii Alina Ferdohleb, conferențiar universitar la USMF ,,Nicolae Testemițanu”, a accentuat că majoritatea cercetărilor sunt multidisciplinare și au fost realizate de tineri ce se formează și activează în diverse instituții, fapt ce denotă că cercetarea și inovarea nu au hotare. Lucrările secțiunii dedicate sănătății s-au încheiat cu mesajul oriunde este iubită arta medicinei, există și o iubire pentru umanitate, cuvinte ce au rămas posterității de la părintele medicinei Hipocrate și pe care trebuie să le purtăm în suflet.
Conferința a cuprins și alte secțiuni tematice, printre care: Arta și mitopoetica orașului în context național şi internațional; Conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural – experiență şi bune practici; Probleme de lingvistică și literatură. Provocări actuale; Patrimoniul etnologic: de la necunoaștere la valorizare culturală; Știința istorică între provocări și perspective; Promovarea patrimoniului prin turism: oportunități și perspective.
Conferința științifică internațională „Patrimoniul cultural de ieri – implicații în dezvoltarea societății de mâine” a avut loc la Chișinău, în perioada 19-20 septembrie 2024. Evenimentul, ajuns la cea de-a X-a ediție, s-a desfășurat sub patronajul Academiei de Științe a Moldovei în parteneriat cu Centrul Mitropolitan de Cercetări Științifice TABOR și Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare (România), Institutul de Etnologie al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei și Universitatea Liberă din Berlin (Germania), Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” (România), Institutul Național de Cercetare în Medicină și Sănătate al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Forumul a fost organizat în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului Cultural și a întrunit reprezentanți de la universități din România, Ucraina și Republica Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii