Mesajul rectorului pentru studenți
- vizualizări: 11449
Dragi studenți,
Situația epidemiologică în care ne aflăm, ca urmare a răspândirii noului tip de coronavirus, este una nemaiîntâlnită și ne-a impus să întreprindem un șir de măsuri drastice - suspendarea procesului de instruire, autoizolarea la domiciliu, realizarea activităților metodico-didactice de la distanță, interzicerea deplasărilor în interes de serviciu peste hotarele țării, limitarea vizitelor prietenilor și a rudelor ș.a. Aceste măsuri de prevenție au fost aplicate cu scopul de a vă proteja sănătatea și viața, dar și de a stopa răspândirea COVID-19.
În aceste condiții dificile, administrația Universității este alături de Dumneavoastră și vă împărtășim încrederea că vom ieși învingători din acest flagel cu inamicul invizibil Coronavirus.
Cunoaștem că studenții din anul VI (Medicină) și cei din anul V (Stomatologie, Farmacie, Medicină preventivă) trăiesc acum cele mai mari emoții. Recomandarea noastră este să vă concentrați acum pe scrierea tezei de licență și să vă pregătiți intensiv pentru susținerea examenelor de absolvire (întrebările fiind accesibile în Sistemul Informațional de Management Universitar (SIMU) - https://ums.usmf.md/). Fiți siguri că la vară vom lansa o nouă promoție de absolvenți - medici și farmaciști, care va intra în rândul profesioniștilor din Sănătate, pentru care binele societății este mai presus de propriul bine.
În toată această perioadă am fost și rămânem preocupați de sănătatea voastră. Ne bucurăm pentru toți cei care au reușit să plece acasă, la părinți, în special studenții internaționali. Însă situația reală este că în țară au rămas cca 500 de studenți indieni, dintre care 380 locuiesc în cămine. Vă asigurăm că le purtăm de grijă, ei sunt vizitați zilnic de reprezentanții administrației Universității pentru a monitoriza starea lor de sănătate și cea psiho-emoțională, iar, la necesitate, sunt asistați de psihologii Centrului de Consiliere Psihologică și Ghidare în Carieră.
Stimați studenți, Vă informăm că, începând cu 30 martie, procesul didactic se va desfășura pe platforme on-line, prin utilizarea tehnologiilor informaționale moderne. În situația dată, învățarea la distanță pare a fi soluția cea mai sigură pentru continuarea procesului de studii. De aceea vă rugăm să accesați zilnic SIMU și adresa personală de e-mail, unde veți primi invitațiile profesorilor de a participa la prelegerile on-line și la discuțiile studiilor de caz în regim virtual. În prezent membrii catedrelor fundamentale și clinice lucrează la elaborarea cursurilor, iar în scurt timp veți fi anunțați (prin SIMU) despre modalitățile de accesare și funcționare ale acestora.
În scopul facilitării comunicării cu studenții în situații de criză am instituit Linia Verde - 062 017 017, la care puteți apela în caz de urgență 24/24.
Cu un mesaj special venim către medicii-rezidenți, care sunt la datorie la straja sănătății oamenilor în diverse instituții medico-sanitare din țară, oferind suport în asigurarea asistenței medicale populației. Suntem mândri că am educat specialiști calificați și Vă mulțumim că dați dovadă de profesionalism, devotament și dăruire de sine în această perioadă complicată.
Totodată, exprimăm gratitudine colegilor noștri, tuturor lucrătorilor medicali din prima linie (medici, medici-rezidenți, asistenți medicali, laboranți, infirmiere ș.a.), care interacționează direct cu pacienții infectați cu noul tip de coronavirus și manifestă maximă responsabilitate, în pofida extenuării fizice și morale, și continuă să supravegheze sănătatea pacienților, oferind asistență medicală și empatie, şi salvează vieți.
În final, venim cu un îndemn general: RESPECTAȚI CU STRICTEȚE RECOMANDĂRILE AUTORITĂȚILOR, LUAȚI TOATE MĂSURILE DE PREVENIRE COVID-19 ȘI STAȚI ACASĂ. AVEȚI GRIJĂ DE SĂNĂTATEA DUMNEAVOASTRĂ ȘI A CELOR APROPIAȚI! Rămânem în speranța că doar astfel, în scurt timp, vom reuși să revenim la normalitate.
Rector Emil Ceban,
profesor universitar,
doctor habilitat în științe medicale
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii