Ziua Republicii India a fost celebrată și la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 210
În data de 26 ianuarie, Ziua Republicii India a fost marcată de către cea mai mare comunitate de studenți internaționali originari din această țară la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova.
Evenimentul a avut loc la Complexul Sociocultural Universitar și a debutat cu arborarea drapelului de stat al Indiei de către rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, împreună cu Jai Saini, student în anul V la Facultatea de Medicină nr. 2, liderul studenților originari din India la universitatea noastră, și a continuat cu intonarea imnului de stat de către studenții participanți la ceremonie.
În ținute vestimentare naționale, mediciniștii originari din India au celebrat această sărbătoare printr-un program artistic de divertisment, conceput pentru a expune istoria și cultura prin dans, cântec, bucătăria tradițională și aplicarea tatuajelor cu hennă.
Rectorul Emil Ceban a adresat tinerilor felicitări cu prilejul Zilei Republicii – una dintre sărbătorile lor naționale, ce marchează identitatea lor ca popor și țară, când, la 26 ianuarie 1950, a intrat în vigoare Constituția Indiei, țara fiind proclamată republică suverană și democratică.
În context, profesorul Ceban a punctat câteva repere din colaborarea internațională cu statul India, care a început în anul 2000, când primul cetățean, originar din India a fost înmatriculat la studii la universitatea noastră. La început studenții erau recrutați preponderent din nordul țării, mai apoi a fost extinsă colaborarea fructuoasă cu instituții din regiunea de sud, mai ales, cu statele Kerala și Tamil Nadu. „Universitatea noastră asigură tot suportul necesar studenților internaționali pentru integrare în comunitatea universitară și societate în general, respectând cultura și tradițiile lor naționale”, a declarat rectorul Ceban.
La manifestare a participat și prorectorul pentru activitate socială Marcel Abraș, care și-a exprimat admirația pentru inițiativa studenților din India de a sărbători această zi semnificativă, fiind departe de casă. „Țara voastră a pregătit tineri foarte buni, care știu să-și promoveze valorile și tradițiile Indiei în toată lumea. Să rămâneți la fel de uniți și să vă mențineți acest spirit de echipă în continuare, să promovați tradițiile voastre, dar să țineți cont și de cele ale țării care acum vă găzduiește”, i-a îndemnat prorectorul Abraș.
Decanul Facultății de Medicină nr. 2 Mircea Bețiu a menționat că grație studenților din India putem interacționa mai îndeaproape cu cultura acestei țări, recunoscută prin coloritul ei exotic: „Suntem mândri că faceți parte din familia USMF „Nicolae Testemițanu” și vă dorim să deveniți medici buni, de valoare și lideri în comunitățile în care veți reveni la voi acasă”.
Actualmente, la USMF „Nicolae Testemițanu” studiază 1267 de cetățeni ai Indiei, din toate zonele geografice, dar preponderent din statul Kerala – 950 de studenți și din statul Tamil Nadu – 48. Instruirea se desfășoară în conformitate cu cerințele Consiliului Medical al Indiei.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii